Cum am evitat echivalentul prăbușirii Lunii pe Pământ sau cum am fost handicapat pentru 15 minute

Astă-seară mi-a tunat prin creștet s-o chem afară pe A.(cu cs ) Mă uit la termometru: -12 grade: Îi bun, doamnă! La’ că merge! Stau afară vreo 2 ore și ajung într-un sfârșit acasă. Intru în holul scării, ajung la ușă și încep procesul de scoatere a cheii din buzunar. Stau vreo 10 secunde, 20, 30, se face un minute, două, eu tot nu reușesc să scot nenorocitele alea de bucăți de metal din buzunar. Ok… poate vă trece prin cap un “ce dracu, mă…? nu-i așa greu să-ți scoți cheile din buzunar”. Bă… nu-i așa greu, da’ ținând cont am stat 2 ore într-un frig de te ia mama dracu de la mama caprei și apoi te mai și aduce înapoi, sarcina se îngreunează considerabil. De ce? Degetele mele au prostul obicei de a se umfla cu simț de răspundere și de a nu se mai mișca așa frumos după ce sunt expuse la frig. Mai pe scurt, devin handicapat.

Reușesc într-un sfârșit să trec de munca herculeană (ușa era încuiată de trei ori) și ajung fericit în casă. Arunc geaca pe canapea și ma duc la baie. Deschid ușa cu cotul(din fericire un era încuiată) și mă postez gospodărește în fața ceaunului (închide gura- e o metafora pentru WC). Hop!

HALT!

Cum naibi deschizi magazia când ai stat 3 minute să deschizi o nenorocită de ușă? Băi, se pare că cel care mi-a dat spor la șipare (da, e un înlocuitor pentru “pișare”) nu s-a gândit la asta… Încep să lucrez cu spor la schlitz: trag în stânga, trag în dreapta, sucesc, rup: un căcat! Nu se deschide. După vreo 20 de secunde se deschide primul nasture. EUREKA! Încă 2. Simt cum crește presiunea (și la figurat și la propriu), privirea mi se îngustează, bătăile inimi se accentuează, totul se mișcă în reluare. Încep să țopăi ca un apucat. Tăciuni erau sub picioarele mele! Văd forfecuța: un gând sumbru îmi trece prin minte. Îl alung repede: “Nu! Blugii i-am luat săptămâna trecută.” Trag ca un apucat de nasture și se rupe. Încă unul. Fel de fel de strategii îmi trec prin cap; însă nu dispun de acid sulfuric și cred că nimeni întreg la minte din orașul ăsta nu m-ar elibera de… constrângere .

Apoi, însă, de nicăieri reușesc: trag tare în sus, după care cu o rotație grațioasă cade și ultimul obstacol în fața eliberării.

Gata: micul pompier, o bestie dezlănțuită, începe să-și facă treaba. Drept rezultat încep să observ ciocolata de lângă coșul cu rufe: “mmm… e cu lapte”. Termin alimentarea WC-ului cu elixirul vieții și o tai în cameră: WOLOOLOLOOOOO!!! Ciocolatăăăăă!

Pornesc laptopul și pun muzică.

Pentru mine, și ciocolată și muzică…. Pentru voi, doar muzică

youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3o0ExGXfs2o]

P.S.: de ciocolată vă ocupați voi.

bilanțul vacanței

Iată-mă întors de la munte, cu vreo 50mb de poze, o iritație serioasă în jurul orificiului bucal [aka gură-urmează poze...sper(ați)] și… mai era ceva… ah da amintiri. Vatra Dornei rullz. Am stat în vârf de munte, dom’le, în vârf de munte.

Per total, super-vacanța dintre semestre a fost magnifică. Adică n-am ratat cine știe ce mergând la munte, nu? Hai să punem în balanță:

Ce-a fost bine:

Am pierdut vreo 3 petreceri, o ieșire la Iași, una la București, un bal de bobocilă, câteva lan-partyuri, un concert și sunt sigur că mai sunt câteva lucruri, da’ nu mă strofoc; mi-am făcut înțeleasă ideea, nu? Vreo 5 zile mirobolante petrecute cu familia (fără pretini), seara cu șezutu’ postat gospodărește pe sobă, ziua cu picioarele afundate cu simț de răspundere în zăpada suceveană, iar prânzul nu prea exista(mă trezeam pe la 1-2).

Ce-a fost rău:

Am schiat vreo două zile și am tras cu o pușcă de paintball plus pozele din galerie.

Sau stai… oare erau invers?

Pozele promise:

Și muzica de la sfârșitul articolului:

(a trecut prea repede vacanța; defapt cam tot începutul anului a galopat. E deja fevruarie!)

Notă: până la urmă am ajuns la Iași și i-am chemat și pe flăcăi la un lan-party .

Prima, a doua si a treia zi de vacanta(partea I)

Ziua intai

Joi am taiat-o la munte cu familia. Ne-am trezit cu mic cu mare pe la 6 in craparea zorilor, iar cu cacaiala de rigoare, am plecat pe la 11 din oras. Drumul a fost super. Serios:nimeni n-a dat la rate, a durat sub 10 ore, am avut parte si de ceva privelisti(urmeaza fotografii mai tarziu) si am avut si muzica buna. Am ajuns pe la 5 in Vatra Dornei iar pe la 5 si un sfert la baza muntelui pe al carui varf se situeaza super locuinta mea pe urmatoarele 7 zile.. Apropos de asta;am o intrebare pentru voi: cum urci o masina de 2 tone jumate(cu tot cu oameni si mancare cat pentru un batalion abandonat in sahara pentru 2 luni) cu garda la sol de 15 cm pe un munte , pana la cota 1400? Cu greu, flacai, cu greu…am ajuns pe la 6 jumate in cabana dupa care au urmat 5 ore d bioshock si family guy. Terenul il stiam de anul trecut, asa ca n-au fost necesare cercetari suplimentare.

Nu va las cu muzica din cauza mobilului, care nu prea se bucura cand vede www.youtube.com.
Daca tot n-aveti sunete in boxe, cautati tottentanz de franz liszt, cantata de valentina lisitsa.(inregistrat in hamburg. E primul videoclip)

nori grei se văd în zare…

O să vă las imaginația să urce pe cele mai înalte culmi ale sadismului și cinismului uman când vă spun să vă imaginați singuri ce mă așteaptă în următoarele 14 zile și 2 ore. Eh… nu-i chiar așa de grav; da’ n-o să mă lamentez despre cantitatea industrială de lucru pentru școală ce trebuie executată în timp util. Nu… am ceva mai bun pentru voi.

Începem: Să-mi bag picioarele! Cineva și-a băgat coada aici: Mi-a crăpat placa de sunet la laptop iar la calculator s-au stricat boxele. CRUNT!”ALO! Flăcău, da’ ai mp-șăpti, mamă dragă…”. Nope. Servitorul meu credincios, cel care mă urmărea zilnic la școală, cel care îmi însenina ziua cu 2-3 “I WA… IT.. …LL! YEAH-YE… I WAN.. IT ALL!” după care trecea, mâhnit parcă , în lumea celor fără baterie, a trecut acu’ vreo lună de tot în lumea celor fără baterie. Definitiv. Am parte de maxim 15 minute de muzică dacă e încărcat 2 ore. KAPUT! No more music for you, my friend. Am crăpat. Serios. E groaznic fără un brian johnson care-ți urlă de zor despre fulgere în urechi, sau fără un gay îmbrăcat în ștrampi și un maieu mulée  rugându-se de cineva să-și întindă aripile, fără un grup de ~50 de oameni care zdrăngănesc la același instrument de 50 de ani(și ei au 45) într-o sală dintr-un oraș de n ori mai *adjectiv/metafora mirobolantă” decât va fi vreodată Vasluiul.

Fuck, i miss my music.

Într-un exercițiu de auto-mutilare, pentru voi cei ce puteți auzi:

Led Zeppelin – Babe i’m gonna leave you

despre farmacii și frizerii

hm…Mă gândeam că de câțiva ani(eu, marele bătrân) au început să apară și în mult-prea-adoratul meu Vaslui farmacii(cu vânzătoare inchiriate de la azilul de bătrâni) si frizerii(elite hair stylists gathering point – deobicei cu membri născuți prin sate cu nume dubioase gen Flegmășoaia sau Mînjăști)ca ciupercile după ploaie; astfel că, numai în jurul blocului meu, pe o arie de 300 de metri, sunt vreo 5 farmacii și 6 frizerii. Însă cireașa de pe tort e madame Asfalt(foarte dragă familiei noastre) care își are prăvălia(farmacia) fix sub apartamentul nostru, motiv pentru care energiile ei negative se transmit cu simț de răspundere prin podeaua apartamentului, materializându-se în muzică(bad karma turnin’ back, bitch! ) marcată de puternice accente violente(vezi “lista din dreapta-jos-jos”).

chillin’ music (morcheeba) :

Notă: articolul este la origine un comentariu destinat meritoriului (sincere felicitări, ai singurul blog care a ajuns shortcuturile lui mr. chrome

Notă 2:de ceva timp n-am mai avut discutii cu madame Asfalt… dar articolul ramane

bec in biznis!

Ok…a trecut evenimentul semi-principal al semestrului (teza la mate); lucru care se traduce prin revenirea mea pe blog.

Începusem serile astea să-mi caut inspirație pentru nenorocitul ăsta de .com și îmi tot veneau în minte articolele mele mai vechi(proaste/idioate/care nu ar trebui publicate); automat apărând și ideea de a le continua, după care toată pornirea mea de a reveni pe blog se oprea . Așadar, necenzurate, neterminate, poate neîncepute, prostești, neșlefuite deloc(ceea ce se traduce prin… DELOC!), articolele mele:

1) E Ajunul.

Băi, nu știu câți dintre voi știți asta, da’ mâine se presupune că o să ne trezim cu un munte de cadouri de la un boșorog cu nume dubios: Crăciun.

Nu mă stresez prea mult cu partea materială a sărbătorilor… Acum fac un dvd pentru taică-meu, beau o ciocolată caldă, am pus niște muzică(să nu aud colinde!)

2)Mente sana in corpore sano…sau ceva de genu’

Vezi proverbul ăsta peste tot. E promovat de Ministerul sportului (şi tineretului, sau cum se mai numeşte acum.) și ei ne scot din orele de sport.

3)Hard night last night(notă: “briliantul” e foarte de treaba acum )

Ziua de ieri a fost magnifcă…

A început cu o trezire matinala…cam pe la orele 15:00, dupa care a urmat o deszmeticire (lefăială în pat) până pe la ora 4. Pe la 4 şi-un 15 minute mă hotărăsc (cu greu) să ies din sevrajul somnului şi să deschid calculatorul. Bootin’ up, loadin’ usual shit, porneşte messu’. Scriu ceva pe blog, mai omor nişte japonezi în ra3… usual stuff. Pe la 4 fara 20: Iusti: hai la un basket. Eu: hai.la cât? Iusti: La 4 juma’. Eu: ok. Au urmat câteva calcule mintale rapide după care verdictul: căcat! În 50 de minute am timp să joc ra3, să vorbesc cu o tipa de 15 ani de pe imvu care defapt are 42 şi penis, să servesc “micul dejun”, să fac duş şi să-mi pun mobilul la încărcat, să-mi găsesc shortul de basket etc. (nu cred că erau mai multe lucruri dar sună mai interesant aşa ). Pe la şi 10 eram încă la duş… La si 22 ies din duş, găsesc shortul surprinzător de repede şi mă îndrept cu faţa lăţită şi pete de gel de duş pe tricou spre uşă când, mama îşi face apariţia: începe cu un demoralizant “du’ gunoiu’!” (bineînţeles că ghena de gunoi e în direcţia opusă destinaţiei mele)… mă supun fără niciun comentariu – îmi ia mai puţin să duc gunoiul decât să o conving pe maică-mea să “mă mai lase odată”. Ajung cu hiu cu vai la scară la iusti. Ne ducem în parcul nostru şi ne punem pe dat slamuri; îmi lovesc mâinile cu simţ de răspundere de câteva ori de inelul coşului, facem un 1v1 de vreo 4-5 ori după care ne mişcăm posterioarele de elevi de liceu acasă. Încerc un duş; ies dupa 5 minute. Hai afară. Când am intrat în casă îmi văzusem toată gaşca… 10 minute mai tarziu bătea vântul. Frumos… Callin’ Alex: “-Alo! Unde ești? – Afară – Vii? – Da – ok”. Îl aştept după care aflu că întârzie. Aştept, aştept, aştept. Pe la 9 fără ceva îmi bag picioarele şi mă duc acasă resemnat. Gânduri războinice îmi trec prin gând… naţia mamei tale! mă pui să stau ca prostu’! Într-un sfârşit vine Alex la mine la uşă şi mă cheamă conştiincios la el acasă. Ei… asta schimbă datele problemei. 4-5 minute de negocieri cu mama şi o tai pe uşă. “-Bă… -Ă? -Hai în poieniţă; e ziua #¤”#%&.. -hai.”  Ajunşi în poieniţă mă străduiesc să nu fac mişto de nimeni şi reuşesc într-o oarecare măsură. (n-au ei nimic. Eu sunt cu dizablităţi sociale.) Cu ¤¤¤¤ mă înţelegeam de minune… el era beat de nu ştia dacă e căcat de mă’sa sau de tac’su iar eu se pare că eram singurul care nu s-a atins de alcool în seara aia (damn…some self control over there, man!). Încep să dau ture în jurul focului, jucăm o mimă, două după care începe briliantul ăsta să mă înjure aiurea. Ce mi-a trecut în minte atunci: bă… am promis câtorva persoane că nu-mi bat joc de nimeni… d’poi mamă dragă….dă-l dracului de auto-control! El a început! Şi dăi cu tot ce ai. Am început să ne înjurăm aiurea unul pe altul……

4)nenică, să ne fie cu pardon, da’  cinematografele patriei unde-au dispărut?

Nu-mi amintesc prea bine primul film văzut la cinematograf… scene vagi îmi fulgeră prin mintea obosită de atâtea pelicule văzute de-a lungul timpului. În schimb îmi amintesc perfect toate detaliile legate de cinematograf: holul cinematografului, dubios de întunecos, cu posterele şifonate(pe care le confiscam eu cu iustina ), ghişeul care semăna mai mult cu un buncăr(vânzătoarea era ascunsă sub masa ghişeului, în spatele gratiilor)sala gigantică, specific comnuistă, cu pereţii degradaţi, aceleaşi scaune(goale chiar şi atunci, când nu era home-cinema) cu obişnuitul iz de mucegai, podeaua de lemn, clasicele picături de apă ce se scurgrau discret din tavan pe pereţi (problemă care trece neobservată, se pare, în casa de cultură a sindicatelor…), 5-6 oameni rătăciţi în spatele epavei comuniste şi Marele Ecran, un fel de rege al cinematografului,  acea bucată de pânză care a găzduit totul, de la legendele Spartei până la luptele din Starwars şi Startrek.

Bine înţeles că, din cauza lipsei de clienţi, cinematograful a dat faliment într-un sfârşit. Vreo 2 ani n-am avut parte de spectacol cinematografic în Vaslui. “Speranţa” a venit odată cu Silver Mall (aka Silver Shit). Bineînţeles, sala era considerabil mai mică şi mai curată, videoproiectorul mai prost!(o ,da),  vânzătoarea considerabil mai drăguţă (oricum, faţă de animalul de la ghişeul cinematografului vechi, “independenţa”)……………………

Notă: unele articole sunt scrise pe la ore dubioase sub influenta unor substanțe de origini caracterizate de acelasi adjectiv(cafeaua… sincer, nu știu de unde o importăm știu doar de o fabrică Kraft de la Brașov-închisă )și a unui număr variabil de nopți nedormite, așadar coerența, obiectivitatea și valabilitatea au avut de suferit…groaznic.

Vă las cu un titlu sugestiv (că dacă tot vin la noi, doamnelor și domnilor,AC/DC-back in business)

de scris… mult!

Iaca am ajuns si eu să mă plâng de cantitățile inumane de teme pe care le avem de executat. Astfel, mâine voi servi un meniu inedit: Felul întâi va fi format din una bucată set de fișe de lectură pentru Mara cu umplutură de eseu “philozopdhfic” despre “gând”, urmând un sățios fel doi, numai pentru gurmanzi: una bucată lecție la biologie stupid de lungă, cu garnitură de istoria imperiului roman, urmând, pentru pofticioșii ahtiați după deserturile fine franțuzești, un… ați ghici! Un desert franțuzesc cu cremă de gramatică predată cât am fost lipsit și cu pandișpan de 2 texte pe care nu le cunosc. Acum însă, mă așteaptă o cafea făcută cu apă incalzită la chiuvetă.

Ei, v-am făcut poftă?

Noapte bună! Vă las cu muzică

wallpapere pentru populatie!

Mi-am inceput expeditia in cautarea wallpaperului perfect acum 30 de minute. Priviti si va minunati descoperirile mele facute in jungla internetului(treceti cursorul peste link pentru a avea parte de un minunat preview ):

1)http://www.macwallpapers.eu/images/wallpapers/Vintage%20Apple%20Retro%20Background-14825.jpeg

2)http://www.arcanepalette.com/wp-content/uploads/2009/06/timeflower_1680×1050.jpg

3)http://fc06.deviantart.net/fs41/f/2009/047/c/c/The_Mac_Revolution_Wallpaper_by_WillemWorks.jpg

4)http://svealien.files.wordpress.com/2009/09/1280×800-wallpaper-vinnie.jpg

5)http://www.digitalrevolutions.biz/works/car_1600.jpg

6)http://www.akpro.net/v3/downloads/wallpapers/headed_to_destination.jpg

7)http://70.38.46.108/data/media/70/Retro%20Never%20Dies%201280X800%20Wallpaper.jpg

http://www.jdmdesigns.co.uk/images/retro-chic-large.jpg

pentru toţi proştii…

…care încearcă în neştire să supună,
care nu sunt capabili a iubi;
Pentru toţi proştii…
…care mereu se lasă conduşi de ei înşişi,
care nu se mai (pot) abţin(e);
Pentru toţi proştii visători, romantici,
Pentru toţi deosebiţi sau ieşiţi din comun,
Pentru cei care adoră florile nemuritoare
…şi le strivesc apoi cu gesturile, gândurile… cu totul lor, defapt;

Celor care nu mai simt
şi-şi vor simţirea cu orice preţ înapoi;
celor puţini şi proşti, celor…
Celor care-şi pot alege şi schimba mereu: calitătile,emoţiile, impulsurile şi reacţiile;
Celor care cedează sau izbucnesc în cei mai neaşteptat moment;
Celor plini de energie, care primesc pixuri şi ciocolată de sărbători;
Celor care cafeaua, ciocolata, cartea;
Nenorocitilor care pot iubi doar muzica şi cultura;
Celor care trăiesc într-o bulă de timp;
Celor care s-ar înconjura de vechi şi frumos;
Celor care tînjesc după atenţie;
Nefericitilor care sunt făcuţi ‘’să facă”, să conducă, sau pur şi simplu să iasă în evidenţă;
Celor care sunt blestemati să strălucească,
Proştilor inteligenţi,
Celor care calcă orice în picioare pentru a reuşi, pentru a învinge
Celor care pot face orice, numai ce vor nu…
Lor, lor le spun: faceţi ce ştim cel mai bine să facem: luăm o cafea, dăm drumu’ la jazz în fundal, ne aşezăm în pat şi citim…

v-aş lăsa cu muzică, însă scriu de pe mobil, ceea ce înseamnă că nu-mi merge mult-prea-slăvitul youtube. E 4 dimineaţa. Asta e o scuză pentru eventualele greşeli de orice natură.
Noapte(ce-a mai rămas din ea) buna, dragi cititori adormiţi…

P.S.: astept comentarii.

putina zapada tuturor…

Nu stiu la voi cum e, dar la mine in oras nu prea a mai nins de mai bine de un an… Cu totii vrem zapada de sarbatori asa ca va voi arata cum sa faceti sa va ninga in blog… la propriu!

• Intra in dashboard/panoul de control
• Du-te la Appearance apoi Extras.
• Da click pe casuta de langa “Show falling snow on this blog.”

Voila! Aveti zapada non-stop pana pe 4 ianuarie Poate e cam devreme, dar in seara asta o sa emit un calduros”Sarbatori fericite!” tuturor

Va las cu mult prea folositul…