pseudo-urlet de nostalgie

Şi astfel s-au dus 4 ani din viaţa mea.

Au fost 4 ani importanţ, distractivi, tâmpiţi, daţi naibiii: primul sărut, primul 5, primul 4, primul 10, primii prieteni adevăraţi, prima ratare colosală cu o fată, prima frustrare, prima bătaie, prima buză spartă, prima ceartă, primul contact cu realitatea,  prima entorsă la gât(din cauza concertului cargo:D), primul acord la chitară, prima prietenă, primul calculator stricat, prima problemă de geometrie, prima cheie în cap primită de la profa de fizică(ne-a prins bine, recunoaşteţi!), prima jaluzea din clasă dată de pământ, prima ieşire în străinătate, primul film pornografic, primul acord cântat la chitară, prima coardă ruptă, prima ţigară, prima bere, primul blog, primul jurnal, prima petrecere, prima…

Am reuşit să plângem, am râs, am comentat, ne-am prostit, am iubit şi am urât. Cu zile întregi de toceală, cu multă inspiraţie de moment (primită de la colegi:) ), am reuşit să trecem clasa. Cu cafea, messenger şi mulţi prieteni de vârsta noastră din state (care probabil au peste 40 de ani) am reuşit să ne petrecem nopţile din vară. Din cauza muzicii şi a felului nostru de a fi ne-am atras simpatii si antipatii, ne-am creat prieteni şi ne-am ales grupurile sociale.

Au trecut patru ani, patru ani de viaţă.

Săptămâna viitoare începe liceul: iar intrăm în vâltoarea vieţii, iar ne amestecăm în grupuri, iar umblăm după o fată, iar ne certăm cu profu’ de engleză pentru că… „iar nu te-ai tuns” iar, iar şi iar…

Şi probabil vom aştepta din nou cu speranţă „să mai treaca patru ani” că poate va fi mai bine la facultate şi tot aşa, la nesfârşit.